„Jucătoarea din Canada, de origine română, Bianca Andreescu a câștigat turneul de tenis Rogers Cup”. Exact asta am citit pe unele siteuri din România. Tipa este percepută ca fiind o româncă de-a noastră și ne mândrim cu asta. Bianca a câștigat acest turneu pentru noi, românii. De fapt, haideți să joace pentru România la FedCup. Greșit! O atitudine tipic balcanică. În discursul de după meci și la conferință nu a spus nimic de România. Ba mai mult, a susținut că victoria ei reprezintă un imbold pentru micuții canadieni. Nimic de România. Desigur, noi credem că totul a fost doar o scăpare. Și probabil, în dormitorul ei se află 3 steaguri tricolore. Greșit, din nou! Da, e frumos să ne imaginăm că românii sunt cei mai talentați și cei mai buni. Hertha Müller e româncă. Cioran este un român de-al nostru. Sarkozy este la fel, căci ceva rude îndepărtate vin din România. Tristan Tzara este român. Natalie Portman a avut o bunică româncă. Mama lui Harvey Keitel era româncă. Străbunica actriței Fran Drescher (Dădaca) era din Focșani. Și lista poate continua. Un singur lucru nu se leagă. De ce au fugit de România? De ce au ales să trăiască departe de țara aceasta? Răspunsul îl știm deja! Noi, cei care am rămas aici, cunoaștem foarte bine motivele. Haideți să nu-i stricăm bucuria Biancăi! Haideți să nu ne mințim că România a ajutat-o să devină campioană. Bianca este o canadiancă de 19 ani, câștigătoare de Rogers Cup. Nu este românca noastră. Este trist, dar acesta este adevărul. România nu știe și nici nu vrea să-și țină talentele aproape. România le alungă! Aceasta ar fi știrea importantă de azi. Felicitări, Bianca!