Astăzi, în urmă cu 144 de ani, se năștea la Hobița, Constantin Brâncuși. Neagu Djuvara declara ”Am avut două mari personalități care au făcut România cunoscută universal – Brâncuși și Enescu”. În 1998 am vizitat Ansamblul sculptural de la Târgu Jiu. Am rămas profund dezamăgit față de dezinteresul autorităților. În primul rând, a fost greu să găsim locația. Ajunși acolo, în fața parcului, ai fi spus că ești într-o zonă uitată de lume. Când am ajuns lângă Poarta Sărutului simțeam miros de urină. La Masa Tăcerii, câțiva turiști mâncau dintr-un pateu. Bănuiesc că nu le păsa de munca depusă de sculptor. Puțin mai departe, se înălța Coloana Infinitului. Totul părea în regulă. Ne-am apropiat și am descoperit monumentul vandalizat de acele declarații de dragoste care te fac să urăști Dragobetele. În acel moment, m-am simțit jenat că eram român. Prietenii din jurul meu nu au scos un cuvânt și am ieșit în liniște din parc. Nu m-am mai întors acolo niciodată. Am citit că din 2003, cu ajutorul fondurilor externe, s-au început lucrările de restaurare a monumentelor și amenajarea parcului.

În 2011 am intrat în Cimitirul Montparnasse. Locul lui Brancusi (fără diactritice) era plin de flori. Eram într-o zi de iunie, nimic important. Francezii l-au adoptat și l-au iubit (îl iubesc). Românii nu au făcut același lucru și chiar l-au alungat. La 81 de ani, cu câteva zile înainte de decesul său, Brâncuși, aflat la Paris, se confesa unui preot: „Voi muri cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”.

În 2016, statul român încearcă să achiziționeze ”Cumințenia Pământului”. A început campania ”Brâncuși e al tău!” prin care s-au strâns peste 1 milion de euro. Nu a fost îndeajuns și totul a fost un fiasco. Momentan, sculptura zace într-un depozit. Trist.

Anul 2020. Se anunță Ambasadorul onorific al Zilei Brâncuși. Nu este Hagi și nici Halep, este Irina Rimes. Poftim, cine? Doar eu simt o nepotrivire de caracter aici? Nu putem, nici măcar, în ceasul al doisprezecelea să-i respectăm memoria. Continuăm să fim la fel de nătângi și să ne complicăm existența. Zace o neliniște distructivă în noi, care iese la iveală în momentele cele mai proaste. Ziua aceasta trebuie să fie despre artă și despre căință. România nu îl merită pe Brâncuși. Cred că opera lui era despre perfecțiune și compasiune, iar noi mai avem de învățat. Îmi doresc să revenim în muzee, să vorbim despre cultură, să citim mai mult și să-i ignorăm pe politicieni.