• About
  • Unsprezece
    • cumpara
    • facebook
  • Poesii

ioan tiberiu

~ jurnalist qwerty

ioan tiberiu

Arhive categorie: actual

Unde a greșit Buhnici?

02 Marți aug. 2022

Posted by tibi in actual

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Buhnici, femei, influencer, Romania, youtube

Unde a greșit Buhnici? Unde am greșit noi?

George Buhnici a greșit prin aroganță și nepăsare. A considerat că toate lucrurile spuse de el sunt de netăgăduit și pot fi enunțate liber. A greșit când a pronunțat cuvântul minore într-un context total nepotrivit. A greșit când a desconsiderat femeia care nu a reușit să-și mențină fizicul mereu tânăr. Dar, e bine că a fost sincer în declarații, astfel știm de acum cu cine avem de-a face.

Unde am greșit noi? Mai mult de jumătate din influenceri nu au pronunțat în viața lor o idee sinceră, nealterată de bani, interese sau trending. Tot ceea ce au declarat este dinainte învățat, memorat. Niciun gând nu le aparține cu adevărat, ci al oamenilor de pr. De aceea, gestul lui George Buhnici este o oază de sinceritate într-o lume online fake. Păcat ca a spus o imbecilitate și nu un lucru care să conteze la nivel global. Unde am greșit noi? Acordăm prea multă importanță unor oameni pe care nu-i cunoaștem deloc. Avem încredere într-o imagine de PR și nu aveam răbdare să vedem dincolo de fața zâmbitoare de pe YouTube. (răbdare, timp, același lucru).

De aceea este important să alegem inteligent și să nu avem totală încredere în ceea ce citim, auzim, vedem în online. Până la urmă, este important să nu ne lăsăm influențați de nimeni, ci doar de propriile noastre sentimente. Scuzele lui Buhnici sunt jalnice. Am zâmbit când am observat cartea „Inteligența emoțională” undeva pe raftul din bibliotecă. Desigur, totul îi va fi iertat. Facem scandal ușor, dar uităm repede.

Share:

  • Tweet

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Medicii covidului

31 Marți mart. 2020

Posted by tibi in actual

≈ Scrie un comentariu

Etichete

covid, gripa, medicina

Voi scrie despre o problemă apărută în spitalele din România și, mai ales, în județul Deva. Personalul medical din Orăștie și-a dat demisia în bloc. Este vorba de secția ATI a spitalului (știrea aici). Contextul trebuie înțeles înainte de a-i judeca. Spitalul a rămas fără echipament de protecție și nu a primit, până acum, ajutor de la București. Nu a primit ajutor nici de la Andreea Marin, nici bani de la super-mediatizatul teledon. Nu a primit ajutor nici de la Coca Cola, nici de la alte mărci celebre. Mai exact, nu s-a întâmplat nimic până aseară. În plus, Arafat i-a amenințat că vor intra sub incidența penală. După Deva, urmează spitalul din Mioveni. Vechea problemă, aceiași medici speriați. Ce se întâmplă? Care este motivul acestei dezertări? De ce medicii nu se supun jurământului lui Hipocrate?

Până la începerea pandemiei de gripă, medicii români nu au avut parte de respect în rândul comentatorilor de pe canapea. Când spun asta, mă refer la persoanele de pe rețelele sociale care nu au făcut niciodată voluntariat, nu dau zăpada din fața casei, nu au plantat niciodată un copac, nu reciclează selectiv și, în general, nu gândesc pozitiv și constructiv. Este mai ușor să stai într-o canapea confortabilă, cu o Cola și niște pufuleți, și să critici pe oricine, oricum, oriunde. Este mai ușor să stai deoparte, să nu te implici în comunitate, dar este și mai greu să înțelegi. Pe principiul ce sădești, aia culegi, acum medicii blamați sunt văzuți ca salvatorii națiunii, tot de ei. Nu mai e vorba de șpagă, nu mai e vorba de malpraxis, nu. Acum, toți medicii trebuie să ne salveze din calea covidului. Dacă cineva îndrăznește să dezerteze, îl va paște pușcăria și/sau blamarea în piața publică. Curios, ideile acestea vin tot de la acei oameni care îi disprețuiau în trecut. Nu sunt de acord cu această abordare. Și apropo, v-ați gândit că poate această dezertare se vrea un protest?

Toți medicii trebuie să respecte Jurământul lui Hipocrate. Au ales să profeseze această meserie din diverse motive. Nimeni nu i-a obligat, nimeni nu i-a constrâns. Au primit salarii mărite, diverse atenții de la pacienți, s-au bucurat de privilegii în societate. Deodată, toate acestea s-au schimbat. Suntem în război, suntem într-o stare de urgență. Oamenii mor din cauza unui virus invizibil. Brusc, unii medici dezertează. Nu mai este cald la muncă, nu mai este șpagă? Greșit. Evadează, pentru că se simt abandonați. De fapt, chiar sunt abandonați. De noi toți. Nu au materiale de protecție, pentru că banii s-au pierdut pe drum. Nu sunt măști și dezinfectante pentru că firmele românești nu sunt luate în seamă, ci doar cele asiatice. (la Vâlcea există Minet și Oltchim) China are contracte mai mult cu țările din vest. Deci, așteptăm. Câțiva manageri ai spitalelor au fost numiți pe criterii politice. Altceva, nu a contat. În toată această degringoladă, să existe un singur vinovat? Medicii? Să se sinucidă lucrând în aceste condiții periculoase? Da, România este singurul stat de pe glob care are o rată mare de mortalitate printre personalul medical. Și noi ce facem? Și voi ce faceți? Îi rugăm să se sinucidă pentru noi. Pentru ca noi să trăim fericiți și liniștiți pe facebook. Nu. A venit momentul când trebuie să ne implicăm. Practic, prin voluntariat, nu prin mesaje sau meme-uri. Dacă nu se poate, măcar să facem liniște. Să îi aplaudăm pe oamenii din spitale și să ne îndreptăm frustrarea noastră către cei care ne decid viitorul, nu asupra celor care se luptă cu mâinele goale cu covid-19. Autoritățile trebuie să facă mai multe, mult mai multe. Guvernul să nu mai irosească hârtie pe ordonanțe și nici timp pe discursuri blajine. Și poate atunci, medicii se vor simți în siguranță iar noi ne vom putea întoarce la viața nostră minunată.

Share:

  • Tweet

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Lupta contra Covid19

19 Joi mart. 2020

Posted by tibi in actual

≈ Scrie un comentariu

Etichete

covid, europa, vaccin

Tu unde ai vrea să-ți petreci Sfârșitul lumii? Este o întrebare citită mai mult în cărțile lui HG Wells. Nu, nu o să vină sfârșitul lumii, dar e important să știm ce răspuns vom da. Unde ne simțim în siguranță? Cu cine am vrea să stăm? Ce muzică să ascultăm? Întrebări, ce par mai degrabă furate dintr-un concurs de Miss, sunt acum scoase de la naftalină de perioada ciudată pe care o trăim. Evident, în familie este cel mai sigur și cu familia ne vom petrece această perioadă de #statiacasa. Desigur, nu toată lumea a luat în serios acestă datorie socială. Există acel tip de personaj care manifestă o nesupunere la ordinele autorităților. Pentru el/ea avem poza de mai jos. Tu unde ai vrea să-ți petreci weekendul acesta? Rebelul nostru ar răspunde simplu, fără remușcare: ”unde vreau eu!” Cunoașteți acest răspuns? Din păcate, acestă abordare este o crimă. Dar, e de înțeles. Există o cauză și o rezolvare, în același timp. Răspundem diferit în fața unui ordin direct venit de la autorități. Oamenii raționali sunt conștienți în fața pericolului, rebelii de pretutindeni sunt suspicioși. Singurul mod prin care își vor schimba atitudinea este prin experiență personală (în fața virusului) sau printr-o voce autoritată. Din păcate, ne lipsește această voce. Ne lipsește un lider. Și nu mă refer la România, ci pretutindeni. Dacă ne aducem aminte, în Al Doilea Război Mondial a fost Churchill și Charles de Gaulle. Apoi, în anii ’90 a fost Helmut Kohl. Și, probabil, ultima voce importantă a fost Rudy Giuliani. Primarul din New York la 11 septembrie 2001. Apoi, pe cine mai ascultă lumea cu sufletul la gură? Să fie Papa Francisc? Poate. Să fie Merkel? Nu cred. Nu. Nu mai avem lideri, a căror cuvinte să reprezinte purul adevăr. Și tocmai acum când avem mai multă nevoie, ei își fac cont pe TikTok sau stau ascunși sub plapumă. Avem nevoie de o voce. Nu doar a României. Și atunci, nu va mai exista nesupunere civică. Să avem răbdare.

Poză realizată de National Geographic la Cernobîl.

Share:

  • Tweet

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Capernaum

23 Duminică feb. 2020

Posted by tibi in actual

≈ Scrie un comentariu

În 2019 au fost 5 filme nominalizate la Oscar pentru cel mai bun film străin. Le-am văzut pe toate, în afară de un film libanez. Favoritul meu pentru premiul cel mare era Cold War. Cele 4 filme văzute le pot considera la fel de bune. Fiecare cu povestea bine conturată, cu multă emoție și cadre puternice. A câștigat Roma. Ieri, am văzut filmul nr. 5. Capernaum, regizat de Nadine Lebaki. Am așteptat aproape 1 an pentru a-l vedea. Nu mă așteptam să fie mai bun ca Shoplifters sau Cold War. Credeam că e la fel de norocos ca premiatul film Roma. Dar, desigur, Roma este al lui Cuarón iar Hollywood-ul este în cădere liberă. Revenind, nu aveam prea multe așteptări de la acest timid Capernaum. M-am înșelat amarnic.

Cunoașteți sentimentul acela de la primul sărut? Acel sentiment pe care nu îl veți uita niciodată? Exact așa se prezintă și acest film. Nu se poate uita. Puterea emoțiilor te face să-l vezi până la final. Apoi, se întâmplă 2 lucruri: ori rămâi mut, ori plângi. Sirianul Zain Al Rafeea îl joacă pe Zain. Băiatul acesta a devenit peste noapte actor în acest film. Avea 13 ani la momentul filmărilor. Scenariul nu este la fel de complex ca în Parasite, dar prezintă o realitate mult mai crudă și mai tristă. Există un moment când Zain vrea să bea apă de la robinet. Ezită, pentru ca era apa maro. Rezonez cu disperarea baiatului din acea clipă. Locuiesc la bloc și am văzut deseori culoarea aceea în paharul de la bucătărie. Dar nu acesta este momentul de cotitură. Spre final, o veste îl transformă pe puștiul cu geacă albastră într-un bărbat cu atitudine și își va da în judecată părinții pentru că l-au născut.

Share:

  • Tweet

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Brancusi

18 Marți feb. 2020

Posted by tibi in actual

≈ 3 comentarii

Etichete

arta, brancusi

Astăzi, în urmă cu 144 de ani, se năștea la Hobița, Constantin Brâncuși. Neagu Djuvara declara ”Am avut două mari personalități care au făcut România cunoscută universal – Brâncuși și Enescu”. În 1998 am vizitat Ansamblul sculptural de la Târgu Jiu. Am rămas profund dezamăgit față de dezinteresul autorităților. În primul rând, a fost greu să găsim locația. Ajunși acolo, în fața parcului, ai fi spus că ești într-o zonă uitată de lume. Când am ajuns lângă Poarta Sărutului simțeam miros de urină. La Masa Tăcerii, câțiva turiști mâncau dintr-un pateu. Bănuiesc că nu le păsa de munca depusă de sculptor. Puțin mai departe, se înălța Coloana Infinitului. Totul părea în regulă. Ne-am apropiat și am descoperit monumentul vandalizat de acele declarații de dragoste care te fac să urăști Dragobetele. În acel moment, m-am simțit jenat că eram român. Prietenii din jurul meu nu au scos un cuvânt și am ieșit în liniște din parc. Nu m-am mai întors acolo niciodată. Am citit că din 2003, cu ajutorul fondurilor externe, s-au început lucrările de restaurare a monumentelor și amenajarea parcului.

În 2011 am intrat în Cimitirul Montparnasse. Locul lui Brancusi (fără diactritice) era plin de flori. Eram într-o zi de iunie, nimic important. Francezii l-au adoptat și l-au iubit (îl iubesc). Românii nu au făcut același lucru și chiar l-au alungat. La 81 de ani, cu câteva zile înainte de decesul său, Brâncuși, aflat la Paris, se confesa unui preot: „Voi muri cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”.

În 2016, statul român încearcă să achiziționeze ”Cumințenia Pământului”. A început campania ”Brâncuși e al tău!” prin care s-au strâns peste 1 milion de euro. Nu a fost îndeajuns și totul a fost un fiasco. Momentan, sculptura zace într-un depozit. Trist.

Anul 2020. Se anunță Ambasadorul onorific al Zilei Brâncuși. Nu este Hagi și nici Halep, este Irina Rimes. Poftim, cine? Doar eu simt o nepotrivire de caracter aici? Nu putem, nici măcar, în ceasul al doisprezecelea să-i respectăm memoria. Continuăm să fim la fel de nătângi și să ne complicăm existența. Zace o neliniște distructivă în noi, care iese la iveală în momentele cele mai proaste. Ziua aceasta trebuie să fie despre artă și despre căință. România nu îl merită pe Brâncuși. Cred că opera lui era despre perfecțiune și compasiune, iar noi mai avem de învățat. Îmi doresc să revenim în muzee, să vorbim despre cultură, să citim mai mult și să-i ignorăm pe politicieni.

Share:

  • Tweet

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Plastic

04 Miercuri sept. 2019

Posted by tibi in actual

≈ Scrie un comentariu

Plastic. Plastic peste tot. Pâine în ambalaj de plastic. Mere în ambalaj de plastic. Vrei două banane? „Pune domnule în punga aceea. Este mai ușor de cântărit!” Vrei brânză? Ți-o învelește în plastic. Vrei struguri? Plastic. Vrei cozonac? Plastic. Vrei ciorbă de perișoare? Plastic. Vrei plastic? Ți-o pune tot în plastic. Suntem bombardați din toate colțurile de plastic. Inventatorul pare a fi Alexander Parkes. Un nefericit! Cumva ne-am învățat să trăim cu acest plastic. In anii ’90 nu depindeam atât de mult de el. Așa că am decis ca de la 1 septembrie să reduc cât mai mult consumul de plastic. Fără pungi și fără ambalaje inutile din plastic. Ziua 2. Am intrat într-un market de cartier, aproape de grădiniță. Îmi era foarte sete. Am întrebat dacă are apă la sticlă. Desigur, am primit un răspuns negativ. Am luat două minerale din plastic la 0,5. Promit că le voi recicla. După ce am plătit, a urmat întrebarea clasică: „vrei o pungă?”. Nu. Nu vreau mai mult plastic. Este inutil. Și totuși, trăiesc cu impresia că nimeni nu reciclează acest plastic pus în acele recipiente de culoare galbenă. Tu îți faci datoria. Dar, nu este îndeajuns. Ziua 4. Intru la Mega Image. Am cumpărat două napolitane si două nectarine. Napolitanele în ambalaj din plastic, desigur. Nectarinele au rezistat fără. Le-am pus într-o plasă din pânză. Vânzătoarea m-a privit sceptică. Se pare că am devenit o pasăre rară. Povestea continuă.

Share:

  • Tweet

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Bianca

12 Luni aug. 2019

Posted by tibi in actual

≈ Scrie un comentariu

„Jucătoarea din Canada, de origine română, Bianca Andreescu a câștigat turneul de tenis Rogers Cup”. Exact asta am citit pe unele siteuri din România. Tipa este percepută ca fiind o româncă de-a noastră și ne mândrim cu asta. Bianca a câștigat acest turneu pentru noi, românii. De fapt, haideți să joace pentru România la FedCup. Greșit! O atitudine tipic balcanică. În discursul de după meci și la conferință nu a spus nimic de România. Ba mai mult, a susținut că victoria ei reprezintă un imbold pentru micuții canadieni. Nimic de România. Desigur, noi credem că totul a fost doar o scăpare. Și probabil, în dormitorul ei se află 3 steaguri tricolore. Greșit, din nou! Da, e frumos să ne imaginăm că românii sunt cei mai talentați și cei mai buni. Hertha Müller e româncă. Cioran este un român de-al nostru. Sarkozy este la fel, căci ceva rude îndepărtate vin din România. Tristan Tzara este român. Natalie Portman a avut o bunică româncă. Mama lui Harvey Keitel era româncă. Străbunica actriței Fran Drescher (Dădaca) era din Focșani. Și lista poate continua. Un singur lucru nu se leagă. De ce au fugit de România? De ce au ales să trăiască departe de țara aceasta? Răspunsul îl știm deja! Noi, cei care am rămas aici, cunoaștem foarte bine motivele. Haideți să nu-i stricăm bucuria Biancăi! Haideți să nu ne mințim că România a ajutat-o să devină campioană. Bianca este o canadiancă de 19 ani, câștigătoare de Rogers Cup. Nu este românca noastră. Este trist, dar acesta este adevărul. România nu știe și nici nu vrea să-și țină talentele aproape. România le alungă! Aceasta ar fi știrea importantă de azi. Felicitări, Bianca!

Share:

  • Tweet

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Bunica

11 Duminică aug. 2019

Posted by tibi in actual

≈ Scrie un comentariu

Ieri s-au făcut 30 de ani de la plecarea într-o lume mai bună a bunicii mele. Mă sperie gândul că au trecut atâția ani și parcă momentul a fost alaltăieri. Într-un fel am menținut vie memoria ei. Pentru că am iubit-o cel mai mult. Poate și de aici interesul pentru limba maghiară. Bunica s-a născut într-o familie de maghiari din județul Harghita, într-un sat de lângă Odorheiul Secuiesc. Îmi place să aud acestă limbă și să o vorbesc atât cât pot. Nu vreau să intru în dezbateri legate de secuime și unirea cu Ungaria. Totul ține de jocurile politice ale unora și nu de nevoile omului de rând. De ce, uneori, la magazinul din Odorhei ți se vorbește în maghiară, deși tu trăiești în România? Întrebarea aceasta o primesc des de la colegi. Tot din vina politicului, care nu se implică în acestă zonă uitată de București, dar care prezintă interes la Budapesta. Îmi petrec verile în Harghita și observ cum strada principală din sat este încă neasfaltată. Au trecut aproape 30 de ani de la schimbarea sistemului. De fiecare dată când revin în sat simt că oamenii trăiesc într-o altă lume, într-o altă epocă. Cu apă doar duminica, cu magazinul deschis doar între orele 10-17, cu tinerii plecați la oraș, cu bătrânii conducând căruțe de acum un secol. Prințul Charles este fascinat de acestă zonă, guvernul nostru nu. Nagyon hiányzik a nagymamám! (imi e dor de bunica foarte mult)

Share:

  • Tweet

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Chestii casnice

04 Duminică aug. 2019

Posted by tibi in actual

≈ Scrie un comentariu

După 55 de minute de dat cu aspiratorul, nu cred că mai e nevoie să merg la sală anul acesta. Pe bune! Am schimbat două tricouri, am băut 1,5 l de apă, am consumat un sul de servețele și, la final, am făcut un duș cu apă rece. Și mi-a plăcut. Țin să precizez că nu mi-am făcut niciun selfie în oglindă și nici nu am făcut referire, în acest articol, la o băutură energizantă. Mâine am să vă povestesc despre efectele terapeutice ale spălării vaselor din bucătărie.

Share:

  • Tweet

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Înapoi în ‘90

02 Vineri aug. 2019

Posted by tibi in actual

≈ Scrie un comentariu

Îmi e dor de anii ’90, atunci când nu existau PET-uri și nici pungi de plastic, puteai cumpăra Cico, cel mai natural suc de portocale, existau cărți, nu smartphone-uri, existau zâmbete, nu emoticoane. Existau concerte în Hard Rock pe Gabroveni, nu festivaluri pe stadioane. Existau îmbrățișări, nu discuții pe web-cam, existau știri despre recoltă, nu despre revoltă, existau mai puține mașini, mai multe biciclete. Nu exista Facebook, ci doar pauza de la școală. Nu exista Sprite cu gust de castravete. Iar legumele și fructele aveau acel gust perfect, pe care acum îl regăsim doar pe hârtie. Scriu aceste rânduri pentru că tocmai am gustat dintr-o sticlă Coca-Cola cu aromă de soc. Și era să vomit. Mă întreb doar atât: cine și-a bătut joc de noi în acești 20 de ani și ce experimente ni se mai pregătesc? Nu de alta, dar vreau să apuc să fiu bunic.

Share:

  • Tweet

Apreciază:

Apreciere Încarc...
← Articole mai vechi

Blogroll

  • Berliner
  • Bookblog
  • Cabral
  • Diacritica
  • Manafu
  • Miruna
  • PaginaDeMedia
  • Scri.ro
  • Telegraaf
  • Tomata
  • Turambarr

Comentarii recente

  • valiii26 la Brancusi
  • tibi la Brancusi
  • valiii26 la Brancusi
  • tibi la La IKEA
  • irina la La IKEA

Statistică

  • 5.881 vizite
© Tiberiu Ioan Popescu

Site web construit cu WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

  • Urmărește Urmăresc
    • ioan tiberiu
    • Alătură-te altor 28 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • ioan tiberiu
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
%d blogeri au apreciat: