Arhive categorie: filme

Parasite

15 Sâmbătă feb. 2020

Posted by in filme

≈ Scrie un comentariu

Etichete

, , ,

Parasite, filmul cu 4 premii Oscar. Regia în aparține lui Bong Joon Ho, care s-a mai ocupat de Snowpiercer (2013). Nici nu știu cum să vorbesc despre acest film fără a enerva pe cineva. Pe scurt, toate filmele de Oscar de anul acesta au fost extrem de slabe, fără substanță, fără un final epic de care să amintești la vrăjeală înainte de culcare. Nimic. Nada. Zero. Joker a încercat. Dar, filmul sud-coreean s-a comportat exact ca trenul viteză din Snowpiercer în fața bucăților de gheață de pe șină. Pur și simplu, a spulberat tot. Dar nu vă așteptați la un film de sâmbătă seara, cu glume și pop-corn. Nici să nu aveți pretenții la un film pe care să-l aveți în format Blu-ray în sufragerie. Filmul prezintă o realitate dură. Se vorbește despre sărăcie, șomaj, ignoranță și răutate. Trăim într-o lume în care egalitatea între păturile sociale este o utopie. Desigur, în America și în Vest, de la acest film se va porni o adevărată dezbatere despre risipa banilor. Noi vedem acest lucru în fiecare zi, dar din păcate, nu avem puterea financiară să producem un film de Oscar. Ne limităm la povești post-comuniste și la mesaje miserupiste. Scenariul lui Parasite este unic și o să placă iubitorilor de filme artistice. Eu l-am văzut mai demult, într-o săptămână dedicată acestor filme. Am început cu Oldeuboi (2003), The Wondering Earth (2019), Shoplifters (2018), The Host (2006), After the Storm (2016) și Pan-dola (2016). Vă pot spune cu siguranță că vizionând aceste filme veți realiza că Hollywoodul nu mai este demult un etalon de efecte speciale sau de producție. Iar în această listă se află cel puțin 2 filme mai bune ca Parasite. Eu rămân fidel filmelor nordice, gen Headhunters (2011) și The Hunt (2012). Dar, asta este o altă discuție, căci și acolo nu s-a mai produs ceva bun de câțiva ani.

Revenind la Parasite, mi-a plăcut mult claritatea cadrelor. Totul apare curat și ușor de urmărit. Nu m-am identificat cu actorii, pentru că nu am reușit să le înțeleg mimica. Au existat momente confuze când nu știam dacă oamenii aceștia râdeau sau plângeau. Noroc că la o petrecere iese din subsol un bărbat cu un cuțit Ikea și pot spune cu siguranță că toți invitații țipau speriați de moarte. Finalul te face să crezi că totul s-a terminat cu bine. Regizorul are alte planuri și lasă pe genericul de final o melodie scrisă tot de el. Apare această informație: 564 de ani îi va lua fiului să cumpere casa. M-am documentat pentru articol.  

Bong Joon Ho este un privilegiat și cred că a profitat de un culoar liber. Dacă veți vedea acest film, nu-i subestimați vraja vizuală. Povestea este strâns legată de abisul apărut între clasele societății sud-coreene. În plus, nu-i opriți sonorul pentru că nu vă place limba. (da, am auzit că se poartă așa ceva). Totul este legat de tonalitate. Altfel, după cum scriam mai sus, din mimică aflați zero. Este un film greu de digerat din cauza violenței și puțin probabil că o să-l vizionați în liniște la cinema. Lumea se așteaptă la ceva comercial și când apare băiatul cu piatra aceea imensă se rupe filmul. Succes și vizionare plăcută! (poza este preluată de pe IMDb)

no1158-my-parasite-minimal-movie-poster-chungkong-art

Departe de lumea dezlantuita

20 Joi feb. 2014

Posted by in actual, filme

≈ Scrie un comentariu

Etichete

, , , , , ,

Iulia Ionescu a fost gasita dupa trei zile! (stirea aici) Eleva disparuta din Bucuresti a fost recunoscuta de angajatii CFR intr-un tren care venea de la Suceava. Acestia au anuntat politia si de aici se stie povestea. Iulia este o eleva eminenta la Colegiul „Sfantul Sava” din sectorul 1. Fata de 15 ani ar fi stat la schitul Acoperamantul Maicii Domnului din localitatea Dorna Arini, la 5 km de Vatra Dornei, judetul Suceava. Nu am sa fac greseala de a scrie despre motivele ei. Vreau sa stabilesc o legatura intre Iulia si Christopher McCandless (link wikipedia). De curand, am vazut filmul „Into the Wild„, regizat de Sean Penn, nota 8.2 IMDB. Imi imaginam o capodopera si speram sa vad un film magnific. M-am inselat. Am asteptat sa se faca intuneric si am pornit filmul. Runtime: 148 min. Nu m-am panicat, doar am avut rabdare cu The Hobbit. Filmul de fata, insa, era diferit. „Into the Wild” este o drama bazata pe fapte reale. Christopher McCandless (aka Alexander Supertramp) a decis sa traiasca in salbaticie. Apoi, a murit! Crescut intr-o suburbie bogata din Washington DC, Christopher decide la 24 de ani sa intrerupa legaturile cu familia, sa renunte la conturile bancare si sa plece in Alaska. Va ganditi, probabil, ca filmul este o epopee filosofica. Daca nu s-ar fi sfarsit tragic, asa ar fi fost. Pana si Scoala cinica din Grecia antica l-ar fi considerat pe Christopher un nebun. In acele vremuri trecute, Diogene, principalul reprezentant al cinismului, se plimba cu un felinar pe strazile Atenei, strigand „Caut un Om!”. Cinismul s-a caracterizat printr-o sfidare a oricarei conventii sau norme sociale. Revenind la o data mai actuala, Christopher se plimba prin imprejurimile lacului Wentitika strigand „Caut mancare!”. Complet nepregatit pentru o viata asceta, tanarul de 24 de ani pare ca fuge de ceva. Filmul mi-a dat aceasta senzatie. El fuge de o familie dezbinata, de rigorile vietii si cerintele societatii. Totusi, aceasta fuga putea avea o urma de noblete. Nu poti arde astazi banii, iar maine sa cersesti mancare. Inconstienta asta poate parea cool! La 20 de ani am plecat de la parinti, de aceea imi permit sa-l critic pe acest „nebun”. Fac toate acestea intr-un mod melancolic. Nu arunc cu pietre, dar nici nu-l consider un erou. Exista un moment in care nimic nu mai conteaza. Acel moment in care spui „imi vine sa-mi iau campii!”. Tipul acesta a trecut la actiune. Exista sanse ca si Iulia Ionescu sa fi simtit acesta dorinta. Si-a dorit sa fuga departe de lumea dezlantuita. Bombardata de informatie, sentimente, minciuna, zgomot, ea si-a dorit sa fuga. Destinatia ei nu era Alaska, ci o manastire din Moldova. Peste tot si in toate exista o cale de mijloc. Daca descoperi aceasta cale esti fericit. Iulia, mult succes!

La grande bellezza

25 Sâmbătă ian. 2014

Posted by in filme

≈ Scrie un comentariu

Etichete

, , , , , ,

→ Jep Gambardella: I’m not a misogynist, I’m a misanthrope. ←

Cine este Jep? Este un scriitor de 65 de ani, care a dorit sa ajunga regele inaltei societati. A reusit, dar acest lucru nu-i aduce nicio bucurie. Se simte singur. Inconjurat de prietenii indoielnice, ii place sa dea petreceri la el acasa. Vizavi se afla Colosseumul. Suntem, desigur, in Roma. Filmul incepe pe ritmuri de opera (Dies Irae). Dupa o moarte subita si dramatica, muzica devine pop-dance. Aici ma surprinde burlescul situatiei. O femeie mica de statura priveste oripilata dezmatul de langa ea. Bea dintr-un pahar si, dupa un timp, adoarme. Nominalizat la premiile Oscar, „La grande bellezza” (sau „The great beauty” 2013) este o capodopera. Regizorul Paolo Sorrentino (un interviu aici) vrea sa prezinte conditia umana. De la bucurie, tristete, rautate, bunatate, frivolitate, amagire, prostie, prejudecata si sex, toate acestea ne sunt prezentate laconic si filosofic. Decaderea umana este socanta. Jep, personajul principal, incearca sa se rupa de aceasta realitate. La intrebarea „Ce va place cel mai mult in viata?” raspunde cu satisfactie: „mirosul caselor oamenilor in varsta!” Pare un idealist. Cadrele surprind snobismul personajelor. Revolta lui Jep este traita in taina. Isi propune sa nu mai faca lucruri de care oricum nu se simte atras. Se simte batran. O veste socanta ii va accentua dezgustul asupra vietii. Prima lui iubire, Elisa de Santis, a murit. Totul incepe sa prinda contur. The big thing is love. Jep resimte timpul pierdut in activitati superficiale si priveste deznadajduit viitorul. Toata viata a cautat atentia celor din jur si s-a pierdut in „blah blah blah!” Filmul iti stimuleaza imaginatia. Poate fi urmarit la mall, cu floricele calde si Coca Cola, dar nu va fi niciodata inteles. Are nevoie de liniste si de o minte cat mai limpede.

Nimfomania

19 Duminică ian. 2014

Posted by in filme

≈ Scrie un comentariu

Etichete

, , ,

Imi plac filmele erotice ce combina tenta artistica cu drama. Pe parcurs, o sa descoperiti ca-mi plac si filmele nordice. Danemarca o incadrez in categoria aceasta. Lars von Trier este un nebun, dar, fiind fiul unui comunist infocat, il inteleg (glumesc). Am urmarit cu fascinatie Dogville (2003), cu un final incredibil, Anticristul (2009) sau Melancholia (2011), care prezinta Apocalipsa intr-un stil poetic. Aceste filme sunt de colectie, chiar daca nu-ti plac, trebuie sa le ai pe un raft, in sufragerie. Pornind de la aceasta imagine, in luna august am descoperit un link pe facebook legat de ultimul film al danezului. Nymph()maniac se numeste. Sa retineti paranteza din titlu, este un amanunt important. Entuziasmat la culme, am dat like si am intrat pe site. Am vazut cateva trailere (cel mai nou este aici), am oftat si am inghitit in sec. Filmul este incitant si ma gandeam ca trebuie sa-l vad neaparat. Zilele au trecut si, de vineri, Nymph()mania se poate vedea la cinema. Credeti ca ma grabesc sa-l vad? Nu. Ce s-a intamplat, intre timp? Am observat un interes obsesiv pentru acest film din partea unor colegi! Iar pe siteurile de socializare e un „must have” sa iti arati interesul pentru el. Repet, acest film nu trebuie bagatelizat. Dar, efectul excedentului de like-uri ii poate dauna. Nu este o pelicula pentru oricine si nu trebuie promovat prin orice mod. Filmul ce-mi parea nonconformist, a devenit de-a dreptul comercial si banal. Intimitatea vizionarii acestui film si-a pierdut din farmec. In plus, fara acordul regizorului, s-au taiat multe momente pasionale pentru un rating ce permite unui public mai numeros sa-l urmareasca. Concluzia: imi cumpar filmul in varianta blu-ray „director’s cut” si-l vizionez acasa.

Captain Phillips

16 Joi ian. 2014

Posted by in filme

≈ Scrie un comentariu

Etichete

, , , , , ,

Filmele despre piratii somalezi au emotie si te intriga prin povestea ce pune lacat ratiunii. Vreau sa va vorbesc despre doua filme. Kapringen (2012) si Captain Phillips (2013). Primul este regizat de Tobias Lindholm si este produs in Danemarca iar al doilea, produs la Hollywood, il are regizor pe Paul Greengrass. Trebuie sa vizionati cele doua filme in ordinea expusa de mine. „Kapringen” (Deturnarea) pune accent pe drama umana si prezinta jocul psihologic dintre negociator si pirat. „Capitanul Phillips” este un produs de marketing al Statelor Unite. Filmul este tulburator, nu ma intelegeti gresit. Dupa ce l-am vazut, am simtit o dorinta sincera de a emigra in America. Hotararea trupelor de interventie si rezolvarea rapida a situatiei, m-au facut sa inteleg de ce americanii sunt patrioti. Pentru Capitanul Phillips s-au pus in miscare doua nave de razboi si o echipa SEAL. Cat pentru echipajul danez din „Kapringen”, acestia au asteptat incheierea negocierilor. In locul lor puteau fi romani, bulgari, greci sau indieni. Pentru nord-americani, faptele i-au locul vorbelor si actiunea ucide asteptarea. Momentul de glorie al Capitalului Phillips a fost prezentat si pe Discovery. Bravura lui a fost pusa sub semnul intrebarii de catre echipajul vasului, lasand loc de interpretari. Pana la urma, cu mici scapari, filmul expune povestea reala a celor intamplate in 2009 si, intr-un fel, condamna piratii. Din pacate, ambele filme nu prezinta si motivele pentru care Somalia a devenit atat de temuta printre vasele de mare tonaj care frecventeaza zona. Suntem martorii unui efect si nu al cauzei. Totul a inceput la inceputul anilor ’80, cand guvernul somalez a luat decizia (gresita) de a permite pescuitul strain in apele zonale. Din cauza poluarii navelor straine si a pescuitului intens si, de multe ori, ilegal, pestele s-a rarit. Si, de aici, continuarea pare logica. Ce se va intampla in viitor, nu se stie. Imi doresc o rezolvare pasnica. Somalia trebuie inteleasa si ajutata, nu cu mancare aruncata din avion sau donatii externe. Dar, aceasta este o alta discutie si nu poate fi tratata superficial.