Arhive categorie: opinie

Maradona

30 Duminică oct. 2022

Posted by in opinie

≈ Scrie un comentariu

Etichete

, , , ,

Era 8 iulie 1990 pe la ora 23:30, când am ajuns acasă împreună cu bunicii dintr-o vacanță în Harghita. Am deschis imediat televizorul să văd finala Cupei Mondiale dintre Argentina și Germania de Vest. Era deja repriza a doua. Scorul: 0-0. Aveam 10 ani și desigur că țineam cu Germania. Toată lumea ținea cu Germania. Nu puteai ține cu Maradona. Părea un fotbalist îngâmfat, plin de el, fițos și totdeauna nervos. Îmi aduc bine aminte că nimeni din jurul meu nu îl suporta. Meciul se juca la Roma. Într-un final, a venit acel penalty dubios și Germania a câștigat Cupa Mondială. O bucurie! Peste patru ani, în Statele Unite, Maradona a avut probleme de dopaj. Atunci conta doar Hagi și nu m-am interesat de soarta argentinianului.

În anul 2008 a apărut filmul lui Kusturica cu și despre el. L-am vizionat târziu, după câțiva ani pe TVR2, cred. Am descoperit emoționat un altfel de Diego Maradona. Și gata, atunci am simțit ceva. Omul era o legendă iar eu l-am desconsiderat. Nu l-am înțeles și îmi pare rău! Pe Youtube, Netflix veți găsi unele documentare despre el. Merită să le vizionați.

3 iulie 1990. Semifinala Italia-Argentina. Meciul s-a ținut în orașul Napoli, acolo unde juca Diego la echipa de club. De la bun început, suporterii din Napoli s-au împărțit în două tabere. Pro-Diego și Pro-Italia. Până la urmă, fotbalistul a adus două titluri de campion în orașul din sud. După meci, însă, toți suporterii s-au întors împotriva lui. Ca să fie mai clar, toată Italia l-a vrut plecat. Dintr-o dată, salvatorul, magicianul Maradona era considerat un trădător și un nimic. Italia trebuia să fie campioană mondială și un argentinian a distrus acest vis. Știți voi, sânge latin, pasiune și subiectivism.

Acum, îl consider pe Diego Armando Maradona cel mai mare jucător de fotbal din istorie. Viața lui privată, pasiunea pentru fotbal, modul în care a tras după el echipa Argentinei în 1986 și felul în care a câștigat două titluri în Italia cu Napoli este un lucru unic pentru acele vremuri. Nu ai cum să-l ignori și trebuie pur și simplu să ai răbdare să-l înțelegi. Fotbalul nu înseamnă doar să tragi spre poartă. În prezent acest lucru pare o utopie. Totul se reduce la bani și nimic mai mult. Poate doar Zlatan și Cantona să fi fost diferiți. În Argentina există Biserica Maradoniană. Omul acesta a adus speranță. Iar cei care privesc acest sport au nevoie de ea. Mulți consideră că astăzi câțiva fotbaliști sunt peste el. Când ai un grup de oameni care se ocupă de textele puse pe rețelele sociale, când plătești o grămadă să-ți construiască o imagine de super-fotbalist (Messi, Ronaldo, Mbappe), logic că te păcălești crezând ca tu chiar poți fi ca el. În rest, păcat de acele tentații care nu i-au adus nimic, ci i-au furat totul.

Astăzi, Maradona ar fi împlinit 62 de ani.

Scriu despre mine

13 Joi feb. 2020

Posted by in literatura, opinie

≈ Scrie un comentariu

Articolul acesta pornește din revolta mea față de lipsa de respect adusă unei fotografii realizate de Dan Mihai Balanescu (link aici). Fotografia surprinde claritatea cu care se văd Munții Bucegi de pe acoperișul Hotelului Intercontinental din București. Da, la început am privit cu neîncredere. Există Photoshop, există editare, multe lucruri nu sunt ceea ce par. Dar, m-am interesat și am primit confirmare de la alți fotografi. Ce a urmat? Poza a fost copiată, a fost preluată fără a fi declarată sursa. Câțiva oameni din social-media s-au gândit că este momentul să mai câștige niste like-uri pentru că se poate. În mod normal, când ceva ne place dăm share direct de la sursă. Sau, cel puțin, se pune o notă cu tag direct la autor. Trecându-i doar numele, nu faci nimic. Nu îl ajuți cu nimic pe autor, căci nimeni nu va copia numele pus în articolul tău și va da căutare prin paginile de facebook. Desigur, totul ține de caracter și de bunăvoință. Simt că nimeni nu mai apreciază creativitatea. Nimeni nu mai ajută benevol oamenii care aleg să își folosească imaginația pentru a crea ceva cu substanță. Nu scriu din auzite, ci din experiență.

Mi-am lansat cartea Unprezece pași la JazzBook pe 11.11.12.  A fost un moment frumos, de care am să-mi amintesc întotdeauna. Tot evenimentul a avut loc într-un cadru restrâns, alături de cei mai apropiați oameni din viața mea. Apoi, toate frustrările mele legate de vânzarea cărții mi-au tăiat din aripi. Am întâlnit oameni care doreau să îmi citească cartea, dar cumva primită drept cadou. Gratuitățile nu își au locul într-o zonă de creație. Cel mai dureros a fost să observ cum oamenii se simțeau chiar jigniți de lipsa gratuității la acest produs. ”Cum să-ți dau bani, ne știm de atâta timp?!” Tocmai! Când vrei să primești o carte gratis, nu-i oferi respect autorului. Cultura trebuie apreciată, fie că este vorba de literatură, pictură, muzică sau desen. Poate de aceea nu suport evenimentele gen Ziua porților deschise la muzeu. Ce respect îi oferi operei lui Corneliu Baba, Tonitza sau chiar lui Ștefan Câlția? Este revoltător să nu vizitezi muzeul pentru că nu ai 20 de lei în buzunar iar apoi să te înghesui alături de 1000 de persoane într-o seară de mai când este gratis. Sunt sigur că și angajații acelor muzee găsesc acțiunea deprimantă. Știu, și la Luvru prima duminică a lunii este cu intrare gratuită. Dar, în celelalte 29 de zile muzeul este plin. La noi, nu. Pentru noi, cultura se servește gratis. Altfel, strângem din nas și o ocolim. 

#alexpuica

03 Luni feb. 2014

Posted by in opinie

≈ 2 comentarii

Etichete

, , , ,

„Mana intinsa care nu spune o poveste frumoasa nu primeste nimic!” Pe 8 ianuarie a fost lansata pe facebook o campanie interesanta. Alex Puica a creat o pagina cu urmatorul gand: „Am nevoie de 100.000 de like-uri ca sa ma insor!” Cine este Alex? Baiatul a dorit sa isi tina adevarata identitate ascunsa. Asta pana la un punct. Pe 31 ianuarie, pagina a atins 100.150 like-uri. In aceeasi zi, acesta a fost invitat la emisiunea „La Maruta” pentru a-si arata adevaratul chip. Si aici apare twistul care a scandalizat mediul on-line. Alex Puica este de fapt un personaj dintr-un serial ce va fi lansat pe tv. Actorul care interpreteaza acest rol este Paul Ipate (il cunoasteti din reclamele Vodafone). Da, totul a fost o campanie teasing pentru un serial. Pentru prima oara, in Romania, o televiziune a decis sa-si promoveze produsul on-line. Ce a iesit? Daca dati cautare pe google, o sa va apara zeci de articole pe tema asta. Am ales sa dau doua linkuri negative: zoso si piticigratis si doua mai rezervate, de la razvan si clickio. Adevarul este undeva la mijloc. Pentru inceput, trebuie sa stiti ca nu am dat like campaniei. Sunt un romantic si cred ca viata nu se traieste pe facebook. Aici, ne putem transforma din broasca raioasa in printul cel cu fire de aur. Pe facebook, totul este posibil. De aceea nu am crezut ca iubirea poate fi cucerita printr-un like. Si mai mult de atat, de ce ar conta like-ul unui necunoscut. Are you crazy? Cei care au dat like si acum se simt tradati, dau dovada de ipocrizie. Pe de alta parte, mercantil privind lucrurile, campania si-a atins scopul. Astazi, cine nu a auzit de Alex Puica? In concluzie, este important sa nu mai privim lucrurile atat de superficial. Sa nu mai consideram iubirea un produs care apare doar de Sf. Valentin si un pic de Craciun. Sa fim constienti de magia internetului si sa ne bucuram de ea.

In metrou

01 Sâmbătă feb. 2014

Posted by in opinie

≈ 6 comentarii

Etichete

,

Vineri dimineata, ora 6.30. Din cauza zapezii am fost obligat sa iau saptamana asta metroul. Nu m-am mai urcat in el de vreo 5 ani. Multe s-au schimbat de atunci. Oamenii nu se mai privesc in ochi, prefera sa se piarda intr-un smartphone. Ziarele au disparut. Pungile cu Mega Image s-au inmultit. In general, oamenii au devenit mai atenti cu statusul de pe facebook si ignora siretul de la pantof. De multe ori, apar accidente pe seama asta. Si spre ghinionul impiedicatului, se fac sute de poze. Da, ultima oara cand am fost intr-un metrou, telefonia mobila nu functiona. Eram mai friendly si nu exista o atmosfera atat de apasatoare. Obisnuit cu masina personala, nu m-am simtit atat de confortabil. Scaparea a venit de la o doamna de 50 de ani. La doua statii dupa ce m-am urcat, s-a eliberat un loc. L-am ocupat cu fermitate. La urmatoarea oprire s-a urcat doamna. Mergea greu, avand probleme la un picior. Nu am ezitat si i-am oferit locul. Raspunsul ei a fost uimitor: „Nu mi s-a mai intamplat demult ca cineva sa-mi ofere locul! Multumesc!” In jur, lumea privea surprinsa. M-a intristat raspunsul ei. Cat de antipatici am devenit in ultimul timp? Posibil, prinsi in mreaja cancanului sa ne pierdem umanitatea? Poate folosesc cuvinte grandioase, dar eu simt ca viata a devenit o rutina pentru multi dintre noi. Parem interesati de viata altora si ne-o ignoram pe a noastra. Acest lucru a fost evident in metrou. Din fericire, aici exista un capat de linie. In schimb, viata noastra nu are o finalitate bine definita. Aici intervine liberul-arbitru, care sper sa nu fi adormit pe un peron.

Tu esti Bianca

10 Vineri ian. 2014

Posted by in opinie

≈ Scrie un comentariu

Etichete

, , ,

Prima stire a anului este posibilul divort dintre Bianca si Victor Slav. Daca toata presa nu i-ar fi acordat atata atentia, nu as fi scris despre asta. Majoritatea parerilor sunt negative la adresa Biancai. L-a inselat pe Victor si merita toata dizgratia noastra. Si totusi, un lucru pare sa ne scape. Bianca rade de noi! Ea, cu toata aroganta de care a dat dovada, a devenit cea mai vanata vedeta de la noi. Cine nu viseaza la o mica atentie din partea familiei, prietenilor, colegilor? Bianca are toata atentia presei din Romania. Nici mai mult, nici mai putin. Este Bianca un model? Este Bianca un motor de inteligenta? Nu conteaza. Bianca este o actita foate buna. Ea ne joaca si se joaca cu noi toti. Intr-un fel, modelul „Bianca” se ascunde in fiecare dintre noi. Perversitatea este o latura umana. Tradarea, la fel. Dam dovada, in decursul anilor, de superficialitate, de lipsa de caracter. Cateodata suntem cinici si ne jucam cu vietile celor dragi. De multe ori suntem slabi si ne ascundem dupa o masca zambitoare. Si atunci, de ce aruncam cu pietre? Ne face sa ne simtim mai bine? Ne elibereaza de toate tensiunile vietii? Eu nu o judec, ci doar ii intorc spatele.