Parasite, filmul cu 4 premii Oscar. Regia în aparține lui Bong Joon Ho, care s-a mai ocupat de Snowpiercer (2013). Nici nu știu cum să vorbesc despre acest film fără a enerva pe cineva. Pe scurt, toate filmele de Oscar de anul acesta au fost extrem de slabe, fără substanță, fără un final epic de care să amintești la vrăjeală înainte de culcare. Nimic. Nada. Zero. Joker a încercat. Dar, filmul sud-coreean s-a comportat exact ca trenul viteză din Snowpiercer în fața bucăților de gheață de pe șină. Pur și simplu, a spulberat tot. Dar nu vă așteptați la un film de sâmbătă seara, cu glume și pop-corn. Nici să nu aveți pretenții la un film pe care să-l aveți în format Blu-ray în sufragerie. Filmul prezintă o realitate dură. Se vorbește despre sărăcie, șomaj, ignoranță și răutate. Trăim într-o lume în care egalitatea între păturile sociale este o utopie. Desigur, în America și în Vest, de la acest film se va porni o adevărată dezbatere despre risipa banilor. Noi vedem acest lucru în fiecare zi, dar din păcate, nu avem puterea financiară să producem un film de Oscar. Ne limităm la povești post-comuniste și la mesaje miserupiste. Scenariul lui Parasite este unic și o să placă iubitorilor de filme artistice. Eu l-am văzut mai demult, într-o săptămână dedicată acestor filme. Am început cu Oldeuboi (2003), The Wondering Earth (2019), Shoplifters (2018), The Host (2006), After the Storm (2016) și Pan-dola (2016). Vă pot spune cu siguranță că vizionând aceste filme veți realiza că Hollywoodul nu mai este demult un etalon de efecte speciale sau de producție. Iar în această listă se află cel puțin 2 filme mai bune ca Parasite. Eu rămân fidel filmelor nordice, gen Headhunters (2011) și The Hunt (2012). Dar, asta este o altă discuție, căci și acolo nu s-a mai produs ceva bun de câțiva ani.
Revenind la Parasite, mi-a plăcut mult claritatea cadrelor. Totul apare curat și ușor de urmărit. Nu m-am identificat cu actorii, pentru că nu am reușit să le înțeleg mimica. Au existat momente confuze când nu știam dacă oamenii aceștia râdeau sau plângeau. Noroc că la o petrecere iese din subsol un bărbat cu un cuțit Ikea și pot spune cu siguranță că toți invitații țipau speriați de moarte. Finalul te face să crezi că totul s-a terminat cu bine. Regizorul are alte planuri și lasă pe genericul de final o melodie scrisă tot de el. Apare această informație: 564 de ani îi va lua fiului să cumpere casa. M-am documentat pentru articol.
Bong Joon Ho este un privilegiat și cred că a profitat de un culoar liber. Dacă veți vedea acest film, nu-i subestimați vraja vizuală. Povestea este strâns legată de abisul apărut între clasele societății sud-coreene. În plus, nu-i opriți sonorul pentru că nu vă place limba. (da, am auzit că se poartă așa ceva). Totul este legat de tonalitate. Altfel, după cum scriam mai sus, din mimică aflați zero. Este un film greu de digerat din cauza violenței și puțin probabil că o să-l vizionați în liniște la cinema. Lumea se așteaptă la ceva comercial și când apare băiatul cu piatra aceea imensă se rupe filmul. Succes și vizionare plăcută! (poza este preluată de pe IMDb)
