Era 8 iulie 1990 pe la ora 23:30, când am ajuns acasă împreună cu bunicii dintr-o vacanță în Harghita. Am deschis imediat televizorul să văd finala Cupei Mondiale dintre Argentina și Germania de Vest. Era deja repriza a doua. Scorul: 0-0. Aveam 10 ani și desigur că țineam cu Germania. Toată lumea ținea cu Germania. Nu puteai ține cu Maradona. Părea un fotbalist îngâmfat, plin de el, fițos și totdeauna nervos. Îmi aduc bine aminte că nimeni din jurul meu nu îl suporta. Meciul se juca la Roma. Într-un final, a venit acel penalty dubios și Germania a câștigat Cupa Mondială. O bucurie! Peste patru ani, în Statele Unite, Maradona a avut probleme de dopaj. Atunci conta doar Hagi și nu m-am interesat de soarta argentinianului.

În anul 2008 a apărut filmul lui Kusturica cu și despre el. L-am vizionat târziu, după câțiva ani pe TVR2, cred. Am descoperit emoționat un altfel de Diego Maradona. Și gata, atunci am simțit ceva. Omul era o legendă iar eu l-am desconsiderat. Nu l-am înțeles și îmi pare rău! Pe Youtube, Netflix veți găsi unele documentare despre el. Merită să le vizionați.

3 iulie 1990. Semifinala Italia-Argentina. Meciul s-a ținut în orașul Napoli, acolo unde juca Diego la echipa de club. De la bun început, suporterii din Napoli s-au împărțit în două tabere. Pro-Diego și Pro-Italia. Până la urmă, fotbalistul a adus două titluri de campion în orașul din sud. După meci, însă, toți suporterii s-au întors împotriva lui. Ca să fie mai clar, toată Italia l-a vrut plecat. Dintr-o dată, salvatorul, magicianul Maradona era considerat un trădător și un nimic. Italia trebuia să fie campioană mondială și un argentinian a distrus acest vis. Știți voi, sânge latin, pasiune și subiectivism.

Acum, îl consider pe Diego Armando Maradona cel mai mare jucător de fotbal din istorie. Viața lui privată, pasiunea pentru fotbal, modul în care a tras după el echipa Argentinei în 1986 și felul în care a câștigat două titluri în Italia cu Napoli este un lucru unic pentru acele vremuri. Nu ai cum să-l ignori și trebuie pur și simplu să ai răbdare să-l înțelegi. Fotbalul nu înseamnă doar să tragi spre poartă. În prezent acest lucru pare o utopie. Totul se reduce la bani și nimic mai mult. Poate doar Zlatan și Cantona să fi fost diferiți. În Argentina există Biserica Maradoniană. Omul acesta a adus speranță. Iar cei care privesc acest sport au nevoie de ea. Mulți consideră că astăzi câțiva fotbaliști sunt peste el. Când ai un grup de oameni care se ocupă de textele puse pe rețelele sociale, când plătești o grămadă să-ți construiască o imagine de super-fotbalist (Messi, Ronaldo, Mbappe), logic că te păcălești crezând ca tu chiar poți fi ca el. În rest, păcat de acele tentații care nu i-au adus nimic, ci i-au furat totul.

Astăzi, Maradona ar fi împlinit 62 de ani.