Eram in anul 2000, luna februarie. Tocmai mă certasem rău cu tata și am plecat de acasă. Definitiv. Aveam 20 de ani și viața era o necunoscută pentru mine. Am stat câteva luni la nașa mea, pentru ca apoi să locuiesc într-un apartament frumos. Singur. Am sintetizat în câteva fraze cea mai grea perioadă din viața mea. Eram un tânăr, student la Jurnalistică, care încerca să nu cadă în păcatul disperării. Aveam părul lung și ascultam Led Zeppelin, The Doors și Deep Purple. Nu prea aveam o idee clară despre viitorul meu dar îmi doream să fiu un ziarist de succes. În tot haosul mutării, cu un nou cămin și gânduri confuze, a existat un punct de evadare. Era o emisiune la radio pe care mi-au recomandat-o colegii de facultate. 60 de minute, de luni până vineri, la ProFm. 13-14 cu Andrei Gheorghe. Limbajul, spiritul dezinvolt al lui Andrei le consideram un lucru cool. Aproape 1 oră intram în lumea expusă de Gheorghe și mă pierdeam în ascultare. Îmi permiteam să mă las sedus de radio și visam să lucrez acolo. Mai târziu aveam să devin și DJ (pentru câteva seri, într-un club din Ungaria). Îi înțelegeam aroganța lui Gheorghe. Era cel mai bun la momentul acela. Poate exagera când închidea cu ușurință unele telefoane primite în emisiune, dar așa te ținea mereu în priză. Era acolo și nimic nu-l putea doborî. Apoi, m-am îndrăgostit și lumea, din nou, s-a schimbat pentru mine. Andrei Gheorghe mi-a rămas în minte ca fiind acel om rebel, fără teamăt și cu o îndrăzneală demnă de un jurnalist. Îmi pare rău că ai plecat așa repede.