În 2019 au fost 5 filme nominalizate la Oscar pentru cel mai bun film străin. Le-am văzut pe toate, în afară de un film libanez. Favoritul meu pentru premiul cel mare era Cold War. Cele 4 filme văzute le pot considera la fel de bune. Fiecare cu povestea bine conturată, cu multă emoție și cadre puternice. A câștigat Roma. Ieri, am văzut filmul nr. 5. Capernaum, regizat de Nadine Lebaki. Am așteptat aproape 1 an pentru a-l vedea. Nu mă așteptam să fie mai bun ca Shoplifters sau Cold War. Credeam că e la fel de norocos ca premiatul film Roma. Dar, desigur, Roma este al lui Cuarón iar Hollywood-ul este în cădere liberă. Revenind, nu aveam prea multe așteptări de la acest timid Capernaum. M-am înșelat amarnic.

Cunoașteți sentimentul acela de la primul sărut? Acel sentiment pe care nu îl veți uita niciodată? Exact așa se prezintă și acest film. Nu se poate uita. Puterea emoțiilor te face să-l vezi până la final. Apoi, se întâmplă 2 lucruri: ori rămâi mut, ori plângi. Sirianul Zain Al Rafeea îl joacă pe Zain. Băiatul acesta a devenit peste noapte actor în acest film. Avea 13 ani la momentul filmărilor. Scenariul nu este la fel de complex ca în Parasite, dar prezintă o realitate mult mai crudă și mai tristă. Există un moment când Zain vrea să bea apă de la robinet. Ezită, pentru ca era apa maro. Rezonez cu disperarea baiatului din acea clipă. Locuiesc la bloc și am văzut deseori culoarea aceea în paharul de la bucătărie. Dar nu acesta este momentul de cotitură. Spre final, o veste îl transformă pe puștiul cu geacă albastră într-un bărbat cu atitudine și își va da în judecată părinții pentru că l-au născut.